| 0 comentarii | Publicat de Andi Laslău în: ]

Un avion al companiei Romavia, utilizat de Carpatair, a ratat aterizarea pe aeroportul Henri Coandă şi a ieşit de pe pistă, după care a căzut pe aripa stângă. Cei 66 de pasageri au fost evacuaţi imediate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache, incidentul a avut loc cel mai probabil din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. La momentul aterizării, vremea era extrem de proastă în Bucureşti: ploua torenţial şi vântul bătea puternic. Oficialii Carpatair precizează că din cauza condiţiilor meteorologice "adverse", aparatul "a derapat şi a părăsit suprafaţa betonată a căii de rulaj". "În momentul părăsirii suprafeţei betonate, jamba dreapta a aeronavei a cedat, aeronava răsucindu-se şi oprindu-se în apropierea căii de rulaj", se mai arată în comunicat.



Aeronava de tip BAE 146 venea de la Timişoara spre Capitală, cu escală la Craiova. Piloţii spun că avionul nu a mai putut fi controlat după ce a luat contact cu pista. Expertiza tehnică a arătat că trenul principal de aterizare al avionului a fost distrus.
Ziarul "Ring" scrie în ediţia de azi că avionul efectua o cursă pentru Oleg Voronin (foto), fiul preşeditelui Republicii Moldova - Vladimir Voronin, şi pentru "negustorul morţii" Viktor Bout, arestat recent în Thailanda. Ziarul scrie că firma Carpatair aparţine unor oameni de afaceri moldoveni şi ucrainieni, în spatele cărora ar sta Voronin jr. şi Bout.



0 comentarii

Trimiteţi un comentariu

Din respect pentru cititorii acestui site, toate comentariile care conţin un un limbaj necivilizat, explicit sexual, vulgar, xenofob sau rasist vor fi şterse.

Grab this Widget ~ Blogger Accessories